sentimentul care nu exista
by deeana
Ma simt…nu stiu cum…am o senzatie de singuratate.Nu, nu sunt trista.Nu, nu sunt singura. Cred ca am mai spus ca-mi place sa fiu inconjurata de oameni (bineinteles de oamenii dragi mie) si acum cand sunt face-to-face cu computerul ma simt singura. Caut si iar caut emisiuni in direct sa vad viata, oameni, miscare. N-am chef sa ma uit la filme, n-am chef sa-mi ud gradina pe hi5 sau sa citesc. N-am chef na’. Poate de-asta m-am si apucat sa scriu. Sa simt ca comunic (scuze cacofonia da’ mi-e lene sa caut sinonime) totusi cumva cu cineva desi nu mai pot de somn. Ce urat. Asa ma apuca in fiecare seara la 11 noaptea (asta cand nu ma apuca foamea). Cred ca totusi o sa-mi dau intalnire cu Kurt si o sa adorm in bratele lui vanjoase 
) departe de frigul de afara si de filmele hidoase de vineri seara de la tv, departe de “ciripelile suave si gingase” ale zebrelor mele si departe de interviul la care am fost azi, departe de Alice si departe de Iepure dar..nu si departe de Johnny nu, nu.
Si pentru ca parca nu ma mai simt asa de nasol..o sa-mi fac culcus la mine in iatac ) . Noapte Buna. See you in the underworld
cu genul asta de sentiment ma imbat si eu mereu. conectat mai mult din reflex la o realitate care nu-mi trezeste niciun interes. parca as fi o oglinda dubla [pe o parte e imaginea mea in ochii celorlalti, pe partea opusa eu in universul meu], dar cred k asa sunt toti, dar putini sunt constienti de asta
“departe de frigul de afara” …come back
)